Produse intretinere outdoorMcNett Europe are sediul central în Germania şi un depozit în Rotterdam, Olanda. Firma exportă produse în peste 30 de ţări din întreaga Europă printre care este inclusă şi România. Suntem distrubuitori ai acestor produse care promovează majoritatea aventurilor outdoor inclusiv camping, vânătoare, pescuit, scuba diving, sporturi de apă, ciclism şi drumeţii.

Toate produsele create de McNett au fost testate la sânge înainte de-a fi oferite clienţilor şi va putem spune cu mâna pe inimă că le-am testat chiar şi noi înşine şi nu puteam fi mai mulţumiţi de calitatea lor superioară. Testele sunt, de regulă, desfăşurate în condiţii cât mai vitrege de la altitudini extreme din Nepal până la condiţiile severe de frig din Cercul Arctic. Bineînţeles, noi le-am testat în condiţiile din locaţii mai uşor accesibile din ţară şi din împrejurimi.

McNett continuă să creeze fel de fel de produse inovative care sunt trimise pieţelor de specialitate din întreaga lume. Profităm şi noi de această ocazie şi dorim să vă introducem în lumea produselor esenţiale pentru aventurile outdoor.

Linia de produse pentru outdoor este dedicată pasionaţilor de aventură în aer liber şi tuturor entuziaştilor de camping, hiking, plimbări şi altele. Oricine poate deveni un expert în îngrijirea echipamentului montan, pentru aventuri outdoor, începând de la bocanci şi terminând cu cortul.

Impermeabilizarea echipamentului în aventurile outdoor: cort, îmbrăcăminte, bocanci

Ȋntotdeauna este indicat să impermeabilizăm echipamentele outdoor pentru a nu lăsa apa să pătrundă în acestea şi pentru a le proteja cât mai mult posibil. Din fericire, McNett oferă mai multe soluţii pentru impermeabilizarea echipamentului outdoor pe care le puteţi găsi şi pe site-ul nostru.

McNett soluţie impermeabilizare Thundershield (500ml) este o soluţie pentru impermeabilizarea echipamentelor outdoor care formează un strat neaderent şi oferă o protecţie crescută împotriva apei. Impermeabilizatorul are ataşat un pulverizator foarte uşor de folosit. Ȋnainte de aplicarea soluţiei, se va îndepărta praful cu o cârpă umedă iar produsul se va agita foarte bine. Apoi, se va pulveriza echipamentul de la o distanţă de 15-20 cm, după care se va lăsa la uscat. Acesta are capacitatea de a accentua culoarea unor ţesături, aşadar, se recomandă testarea acestui produs pe o porţiune mică şi ascunsă înainte de aplicarea produsului pe întreaga suprafaţă. Nu se recomandă pulverizarea pe o suprafaţă care necesită aderenţă.

McNett soluţie impermeabilizare Revivex Nubuck (117ml) este o soluţie specială pentru impermeabilizarea încălţărilor din piele nubuck, din textil sau din piele întoarsă. Formula acestei soluţii este pe bază de apă şi va asigura rezistenţa împotriva diverselor pete şi a apei. Totodată, produsul va menţine senzaţia moale şi netedă fără a modifica în vreun fel aspectul încălţămintei. Soluţia este perfectă pentru încălţămintea cu membrană respirabilă precum Gore-tex sau Gore-tex XCR. După curăţarea şi uscarea bocancilor, se scot şireturile şi se pulverizează produsul din flacon pe suprafaţa bocancilor. După ce produsul acţionează 5 minute, excesul trebuie şters cu o cârpă moale. Bocancii se vor lăsa la uscat peste noapte natural, departe de sursele de căldură.

McNett soluţie impermeabilizare Tentsure (250ml) este o soluţie urethan de impermeabilizare bazată pe apă. Aceasta este concepută cu scopul de a reface stratul hidrofob pe ţesătura sintetică. Va forma o peliculă transparentă, flexibilă, mată şi rezistentă. Soluţia este ideală pentru folia exterioară a corturilor, folia de sol, sacii de bivuac, îmbrăcăminte şi pentru echipamentul de ploaie. Alt element demn de a fi remarcat este faptul că soluţia este una ecologică, pe bază de apă.

McNett soluţie impermeabilizare Revivex (300ml) este o soluţie destinată impermeabilizării ţesăturilor pentru excursiile outdoor: softshell, eVent şi Gore-tex. Soluţia creează sau reface o suprafţă hidrorepelentă. Se poate aplica pe şepci, jachete, îmbrăcăminte de ploaie şi altele. Soluţia oferă cel mai durabil finisaj hidrorepelent care poate fi găsit la ora actuală pe piaţă şi va reabilita capacitatea de respirabilitate a echipamentului tratat.

McNett soluţie impermeabilizare cort Revivex (500) este o soluţie pe bază de silicon care protejează corturile. Aceasta va ajuta la refacerea stratului hidrorepelent a cortului şi va forma o peliculă neaderentă care protejează ţesătura. Soluţia mai poate fi folosită şi la lubrifierea fermoarelor, legăturilor de schi sau a sistemului de închidere a maşinilor. Stratul de silicon care se formează va asigura o protecţie mărită împotriva apei. Nu recomandăm utilizarea acestui produs pentru articole din Gore-tex sau alte feluri de membrană respirabilă. 

Kit-uri pentru repararea echipamentului outdoor: încălţăminte, textile, bărci, saltele, saci de dormit şi alte accesorii

Când te afli într-o drumeţie sau în cadrul oricărui tip de aventură outdoor, se poate întâmpla să te trezeşti cu diverse probleme la nivelul bocancilor, al cortului sau al oricărui element din echipament. Îţi garantăm că un mic kit pentru repararea acestora îţi va deveni mai mult decât cel mai bun prieten în asemenea cazuri. Iată câteva produse pe care ţi le recomandăm pentru diverse reparaţii la nivelul echipamentului:

McNett kit reparaţii încălţăminte Freesole este un adeeziv grozav pentru repararea încălţămintei care îţi oferă o soluţie flexibilă, durabilă şi rezistentă la şocuri. Adezivul este pe bază de urethan şi este fabricat dintr-un material asemănător tălpilor. Materialul este conceput pentru reconstruirea tuturor tipurilor de tălpi. Temperaturile ridicate sau diversele tipuri de chimicale nu vor afecta în timp proprietăţile acestui adeziv. Adezivul de la McNett este potrivit pentru bocanci, încălţămintea sport, espadrile şi patine cu role.

McNett petece pentru reparaţii textile Tattoos sunt autoadezive şi vor fi extrem de utile în situaţii de urgenţă. Ele sunt prevăzute cu un adeziv foarte puternic care nu se va dezlipi, indiferent că ninge sau plouă. Folosind petecele autoadezive, se pot repara rupturile, găurile, zonele sfâşiate de pe echipamente sau alte probleme de acest gen. Soluţia este una semipermanentă care se poate îndepărta fără a lăsa urme de adeziv pe haine.

McNett kit reparaţii Aquasure conţine un adeziv pe bază de urethan care creează un strat impermeabil, elastic şi flexibil de circa 1mm. Acest adeziv este perfect pentru repararea găurilor, lipirea cusăturilor sau pentru recondiţionarea unor zone uscate ale bărcilor sau saltelelor autogonflabile. Aquasure permite repararea, sigilarea şi reconstrucţia materialului lipsă.

McNett Seam Grip kit reparaţie instant reprezintă o soluţie permanentă în repararea saltelelor, a corturilor, a hainelor de ploaie, a rucsacului, parazăpezilor, sacilor de dormit, mănuşilor şi altele. Nu este recomandată utilizarea pe materiale siliconate, iar adezivul va putea asigura reparaţii rezistente la apă, flexibile şi durabile.

McNett reparaţii Seamsure este un kit cu o formulă de urethan pe bază de apă pentru echipamentele impermeabile. Are proprietatea de a sigila şi impermeabiliza rapid cusăturile rucsacului, a corului şi a prelatei, a hainelor de ploaie şi altele. Este perfect pentru ţesăturile cu sau fără ungere de poliuretan. Un avantaj demn de luat în seamă este faptul că temperaturile scăzute sau vântul puternic nu afectează flexibilitatea suprafeţei lipite.

McNett kit reparaţii Aquapack este un adeziv maleabil pe bază de Epoxy care poate repara şi umple găurile cu succes. De asemenea, folosind acest adeziv, se pot umple găurile, zgârieturile de pe supafeţele uscate sau subacvatice. Adezivul este compatibil cu lemn, fibra de sticlă, metal beton, sticlă, şi plastic. Practic, adezivul este recomandat pentru barci, canoe, placi de surf, rulote, caroseria maşinii şi altele.

McNett kit reparaţii Gore-tex este destinat reparaţiilor de urgenţă şi echipamentelor outdoor care sunt fabricate din materiale cu membrană de GORE-TEX. Kit-ul este ideal pentru repararea găurilor, rupturilor şi a zonelor sfâşiate, iar petecul se va putea îndepărta fără a lăsa urme de adeziv. Acesta se poate aplica pe diverse jachete respirabile, haine pentru protecţie împotriva ploii, pantaloni, încălţăminte, echipament de camping, echipament de pescuit, rucsaci şi altele.

McNet Soluţie solvent Cotol 240 plus este o soluţie care accelerază uscarea aditivului. Acesta este compatibil cu Freesole, Aquasure şi Seam Grip, putând reduce timpul de uscare la sub 2-4 ore. Se amestecă o parte din soluţie cu 4-5 părţi adeziv şi se aplică imediat pe zona deteriorată.

Detergenţi pentru îmbrăcămintea din diverse materiale şi altele

Ȋmbrăcămintea outdoor se va deteriora mai rapid dacă nu este curăţată şi spălată corespunzător, de aceea este recomandată utilizarea produselor special concepute pentru echipamente. Iată câteva opţiuni pentru curăţarea hainelor de drumeţii.

McNett detergent Wet suit & dry suit este un detergent conceput pentru îmbrăcămintea din neopren. Acesta va proteja materialul de îmbătrânirea prematură. Cauza principală a acesteia este prezenţa clorului sau a sării în apă. Detergentul poate fi folosit şi în cazul altor articole precum lenjeria de corp, şosete căptuşite, cizme de pescuit. Acesta elimină resturile organice şi reziduurile de clor şi sare, împiedicând echipamentul să îşi piardă elasticitatea.

McNett detergent Revivex High tech este un detergent cu o formulă ecologică. Acesta este perfecţionat pentru articolele de îmbrăcăminte outdoor: haine de ploaie, costumul de schi, haine din fleece sau softshell etc. Soluţia este concepută pentru a curăţa şi elimina petele de pe echipamentele technice, îmbunătăţind şi menţinând calitatea echipantelor outdoor.

  

Ȋn afara produselor pentru repararea şi curăţarea echipamentelor outdoor mai există o mulţime de diverse produse care îţi pot fi la îndemână când pleci într-o drumeţie în camping, şi în orice alt scop pentru petrecerea timpului outdoor. Ȋncearcă şi alte accesorii cu functionalitate super-avantajoasă şi extrem de utile:

McNett ceară încălţăminte Revivex este o soluţie de îngrijire a oricărui tip de piele a încălţămintei. Ceara oferă strălucire şi hidratează totodată pielea. Aceasta oferă rezistenţă la apă şi protejează împotriva deteriorării.

McNett Nitestik Ni-glo este un marcator cu pigment fotoluminescent care este vizibil în întuneric în totalitate. Ȋl poţi folosi pentru marcarea echipamentului şi a obiectelor personale care se recomandă să fie localizate pe întuneric. Poţi ataşa tubul de fermoarul cortului, rucsac, echipamente şi altele. Acesta se poate încărca cu lumină naturală sau artificială.

McNett deodorizant Mirazyme se bazează pe o combinaţie puternică de enzime naturale şi microbi care elimină mirosurile neplăcute provocate de mucegai, bacterii sau fungi. McNett a reuşit să identifice, să separe şi să reproducă un amestec unic de 10 enzime adaptate foarte bine, microbi şi alte substanţe organice pentru distrugerea mirosului neplăcut. Produsul este ecologic şi îndepărtează rapid mirosul de pe îmbrăcăminte, echipament outdoor, sport şi încălţăminte.

McNett Tenacious banda adezivă Sealing & Repair este o bandă adezivă transparentă potrivită pentru reparaţiile de urgenţă. Soluţia este una semi-permanentă, iar când se îndepărtează de pe material, nu va lăsa urme de adeziv. Se poate lipi pe jachete, impermeabile, rucsaci, corturi, căşti, saltele, prelate, saci de dormit şi altele.

McNett Seam Grip adeziv universal este un adeziv pe bază de urethan pentru diverse reparaţii. Acesta ajută la repararea cusăturilor echipamentelor impermeabile şi sigilează permanent găurile şi rupturile de pe îmbrăcămintea de ploaie, cusăturile de pe materiale sintetice şi naturale. Se poate utiliza pe ţesăturile cu sau fără peliculă de poliuretan. Proprietăţile adezivului nu vor fi afectate de călură sau de frigul excesiv.

 

Aşadar, drept concluzie, îţi recomandăm cu căldură produsele McNett în cazul în care ai nevoie de diverse modalităţi pentru întreţinerea şi repararea echipamentului pentru outdoor şi a diverselor accesorii. Cu produsele potrivite, poţi deveni un real maestru în reparaţiile echipamentului tău şi poţi preveni sau repara mici dezastre, dar care, din păcate, au posibilitatea de a atrage după sine probleme mai severe.