Cartea Karpatia Everest Creasta Vestica

Tom Hornbein

Născut în St. Louis, Missouri în 1930, Hornbein şi-a manifestat interesul în geologie încă din perioada adolescenţei. Studiile sale în geologie l-au făcut să descopere fascinaţia munţilor. Până la urmă a ajuns să fie interesat şi de medicină, studiind anesteziologia şi urcând ca medic anestezist. A studiat limitele psihologice umane şi performanţele la altitudine mare. A fost profesor şi şef de catedră în cadrul Departamentului de Anesteziologie al Universităţii de Medicină Washington din Seattle, Washington din 1978 până în 1993. Viaţa lui a fost o permanentă conexiune între medicină şi munte.

Când Hornbein şi partenerul său, Willi Unsoeld, şi-au propus să urce Everestul în 1963, 8 persoane ajunseseră deja pe vârf. Hornbein şi Unsoeld au fost primii care au încercat să urce înfricoşătoarea Creastă Vestica. Până atunci toate ascensiunile se făcuseră doar prin Şaua Sudică şi pe Creasta Sud-Estica sau prin Şaua Nordică şi Creasta Nordica.

Pe 22 mai 1963 la 6:50 dimineaţa au părăsit tabăra şi au început ascensiunea, şi cu toate că avansau foarte încet, au reuşit să ajungă pe vârf la 6:15 în acea seară. Depăşiseră cu multe ore ora maximă acceptată pentru atingerea vârfului şi după ce au petrecut 20 de minute pe vârf, au început să coboare. Au luat decizia că ar fi lipsit de înţelepciune să coboare pe mult prea periculoasa Bandă Galbenă pe care au traversat-o la urcare, aşa că au luat-o către Şaua Sudică. La scurt timp după ce au început coborârea, Unsoeld a rămas fără oxigen.

La 9:30 seara au dat peste doi americani din aceeaşi expediţie, Barry Bishop şi Lute Jerstad, care ajunseseră pe vârf în acea zi prin mult mai cunoscuta Şa Sudică şi la acea oră erau deja epuizaţi şi aproape fără oxigen. Cei 4 alpinişti au format un singur grup la coborâre şi au continuat să înainteze foarte încet, până ce au simţit că era prea periculos şi s-au oprit la puţin timp după miezul nopţii.

S-au înghesuit unul în celălalt până la ora 4:00 dimineaţa, când au început din nou coborârea. În drumul lor au întâlnit membri din expediţie care urcau cu rezerve de oxigen. Au reuşit să ajungă până la tabără, însă Unsoeld avea deja picioarele ţepene şi degerate. Bishop şi Jerstad sufereau şi ei de degerături, iar Bishop şi Unsoeld şi-au pierdut câteva degete ca urmare a acestora.

Această noapte este descrisă de Hornbein în cartea sa Everest - Creasta Vestica: -"Noaptea era pustie, copleşitoare. Silueta neagră a lui Lhotse se ascundea acolo, mai jos de noi; pe jumătate o vedeai, pe jumătate o ghiceai. Totul era gol, absolut gol. Eram suspendaţi într-un vid atemporal, chinuiţi de un aer cumplit de rece şi ştiam că nu putem face nimic, decât să tremurăm şi să aşteptăm răsăritul soarelui."

Hornbein a dat numele său spărturii din partea superioară extremă a peretelui nordic, numind-o Culoarul Hornbein, culoar pe care el şi partenerul său l-au parcurs.

În 2002, Hornbein, în vârstă de 72 de ani, era încă activ în calitate de profesor de anesteziologie şi de montaniard.

Willi Unsoeld

Willi Unsoeld (5 octombrie 1926 - 4 martie 1979) a fost alpinist american care, împreună cu Tom Hornbein au fost membri ai primei expediţii americane care au urcat Everestul, pe 22 mai, 1963. Escalada legendară a celor 2 a fost prima pe Creasta de Vest, de asemenea prima traversare a vârfului himalayan. În timpul unei expediţii de iarnă pe Mount Rainier, o avalanşă i-a curmat viaţa, pe 4 martie 1979.

Unsoeld şi Hornbein au escaladat dificila creastă de Vest a Everestului în cadrul unei expediţii sponsorizate de National Geografic Society, în vreme ce Barry Bishop şi Lute Jerstad au mers pe drumul deschis de Edmund Hillary şi Tenzig Norgay în 1953, prin Şaua Sudică. Aceasta a fost prima ascensiune simultană din două direcţii diferite.

Înfiorătoarea expediţie l-a costat pe Unsoeld 9 degete şi a avut nevoie de câteva luni de recuperare în spital. Unsoeld s-a realăturat echipei în iulie 1963 cand au fost distinsi cu cea mai mare onoare a National Geographic Society, Medalia Hubbard, înmânată de preşedintele Americii,  John F. Kennedy.

Unsoeld a trăit şi a murit după filozofia lui de viaţă, şi anume că poţi dobândi o anume înţelegere a sufletului şi a spiritualităţii asumându-ţi riscuri şi împingând confortul personal peste limită.

Ca şi Hornbein, Unsoeld a fost ghid alpin, şi a urcat Mt. Rainier de peste 200 de ori.

În 1976 Unsoeld şi fiica lui Nanda Devi au plecat într-o expediţie pentru a urca al doilea vârf ca înălţime din India, nanda Devi. Fiica lui a murit în timpul ascensiunii, în timpul căreia s-au întâmplat multe accidente şi în final tragedia. Unsoeld a murit într-o avalanşă care l-a surprins pe Mt. Rainier în martie, 1979, la vârsta de 52 de ani.
 CUPRINS:
PREFATA
CUVÂNT ÎNAINTE DE DOUG SCOTT
PREFAŢĂ LA EDIŢIA NOUĂ
PREFAŢĂ LA EDIŢIA A DOUA  
PREFAŢĂ
CRONOLOGIE
MEMBRII EXPEDIŢIEI
INTRODUCERE DE WILLIAM E. SIRI

1.    Începuturi
2.    Gestaţie
3.    Sălbăticie
4.     Bouldering
5.     La Puijan
6.     Thyangboche
7.     Jake
8.      Cascada de Gheaţă
9.      Tură de recunoaştere
10.     Weekendul pierdut
11.     Rândul nostru
12.     O zi agitată
13.     Despicarea corzii
14.     Promisiuni de ţinut . . .
15.     . . şi mile de străbătut . . .
16.     . . înainte să pot adormi.  

CARACTERISTICI:

Editura: Karpatia
Autor: Tom Hornbein
Traducere: Alexandra Ignateanu, Elena Málnai
Consultant stiintific: Dinu Mititeanu
Format: 13 x 20 cm
Nr. pag.: 176 + 32 pagini color
Genul: Povestire, non fictiune
Data apariţiei: 23 iulie 2009
ISBN: 978-973-87631-6-9
Titlul original: Everest - The West Ridge