Cartea Karpatia K2-Muntele Muntilor. Vis si Destin.

Carte de editura montana. Aparuta in editura: Karpatia, in noiembrie 2010, o povestire de Kurt Diemberger despre atingerea varfului K2 in 1986.

• Format: 13 x 20 cm
• Nr. pag.: 335 + 32 pagini color

Continut:

În anul 2008, Kurt Diemberger era singura persoană rămasă în viaţă care a realizat primele ascensiuni pe doi optmiari: Broad Peak în 1957 şi Dhaulagiri în 1960. Un pionier al stilului vestic alpin în Himalaya, a fost, de asemenea, ultima persoană care l-a văzut în viaţă pe Hermann Buhl (primul alpinist care a atins vârful Nanga Parbat) aproape de vârful Chogolisa, înainte să se prăbuşească împreună cu o cornişă.

Împreună cu Julie Tullis, a format „cea mai high echipă de filmare din lume”. Au filmat împreună pe Everest, Nanga Parbat, Tibet şi K2, realizând filme despre alpinişti, munţi şi oamenii care trăiesc acolo. În 1986, Julie şi Kurt au atins vârful lui K2 la o oră extrem de târzie: 7 seara. S-au îmbrăţişat, iar Julie a izbucnit: „Kurt, visul nostru s-a împlinit, în sfârşit: K2 este al nostru acum!”
La coborâre în apropiere de vârf, Julie a căzut. Fiind deasupra, l-a tras pe Kurt după ea. Kurt îşi aminteşte: „Dumnezeule, atâta ne-a fost. Ăsta e sfârşitul!”

Ca prin minune, au reuşit să se oprească înainte să ajungă la muchia crestei. Acolo şi-au petrecut noaptea, la peste 8.000 m altitudine.
A doua zi au ajuns la Tabăra 4, unde au fost întâmpinaţi de alţi 5 alpinişti. Vremea se înrăutăţise, vântul ajungând la proporţiile unui uragan. Cortul celor doi a cedat, fiind nevoiţi să se mute în corturile celorlalţi alpinişti. În acea noapte Julie a murit, probabil din cauza edemului cerebral. Când Kurt a aflat de moartea ei, a fost total devastat. În acea zi, cei şase supravieţuitori au mâncat ult ima mâncare şi au consumat ultimele rezerve de combustibil, blocaţi la altitudine mare de vânturile feroce.

Pe parcursul următoarelor trei zile puterile le-au slăbit, până când au ajuns cu toţii în starea în care e greu să faci deosebirea între vis şi realitate. Două zile mai târziu, şi-au dat seama că trebuie să coboare acum, sau vor muri cu toţii. Al Rouse, binecunoscutul alpinist, nu se mai putea mişca deloc, aşa că a fost lăsat în urmă, în cort. Alpiniştii Weiser şi Imitzer s-au prăbuşit imediat. Au fost lăsaţi acolo, în zăpadă. Cei trei alpinişti care au mai rămas şi-au continuat coborârea. Câteva ore mai târziu Mrowka Wolf a rămas în urmă şi nu a mai fost văzută niciodată.

Mai rămăseseră doar Diemberger şi Bauer. Tabăra 3 fusese distrusă de o avalanşă, aşa că au forţat coborârea până la Tabăra 2, unde au găsit hrană, combustibil şi adăpost. În noaptea următoare, Bauer a reuşit să ajungă la Tabăra de Bază, anunţând că Diemberger cobora şi el, undeva în urma lui. A fost găsit la miezul nopţii, târându-se pe corzile fixe dintre Tabăra 2 şi Tabăra de Bază Avansată.
În acel sezon, 27 de alpinişti au ajuns pe vârful lui K2 – şi 13 au murit.

După această ascensiune, Diemberger a spus că nu va mai fi niciodată la fel, însă continuă să se întoarcă în munţi, munţii care l-au ajutat înainte şi care îl vor ajuta din nou. Este încă activ şi continuă să filmeze cu fiica sa, însă nu se va mai întoarce la altitudini mari.
Cu ocazia unei conferinţe de presă ţinute în Spania în 2005, Diemberger a fost întrebat: Pentru un om care a participat la peste 30 de expediţii himalayene, care a urcat pe sute de vârfuri şi care a trecut prin experienţe la care nu s-ar fi putut gândi nici cei mai plini de imaginaţie scenarişti de la Hollywood, care este experienţa cea mai dragă sufletului lui, dintr-o viaţă trăită la extreme maxime? 

Iar răspunsul a fost:„Fără nicio îndoială, este amintirea apusului de soare pe Broad Peak. A fost un moment foarte special. După o căţărare dificilă, eram primii oameni (eu şi Hermann Buhl) care vedeam un apus de soare de pe vârful unui optmiar, atunci când am păşit pe vârful lui Broad Peak. Am stat de multe ori pe vârfuri de o asemenea înălţime, dar acesta a fost cel mai impresionant moment din întreaga mea viaţă pe un gigant himalayan.”

La 20 de ani după ascensiunea pe K2, Diemberger povesteşte despre sentimentul de pierdere şi aventură: Este o aventură foarte tristă, dar în acelaşi timp atingerea vârfului  lui K2 a fost ceva fantastic, deopotrivă pentru Julie Tullis şi pentru mine. Apoi Julie şi ceilalţi au murit. A fost groaznic, dar cu toţii eram conştienţi de riscul pe care ni-l asumam. De atunci, de fiecare dată când văd K2, înţeleg de ce atât de mulţi alpinişti simt nevoia să se întoarcă din nou şi din nou. E ca o atracţie magică.

În 2004, cu ocazia aniversării a 50 de ani de la prima ascensiune reuşită pe K2, Diemberger s-a întors la muntele lui. Dar lucrusile s-au scimbat de când a fost el ultima dată acolo şi, după spusele lui, nu în direcţia bună... „calea către vârf este acum prea uşoară... s-a construit un drum către munte şi, după părerea mea, este o greşeală. Ar trebui să existe obstacole de depăşit înainte de a atinge cele mai speciale locuri ale naturii, aşa cum este K2.”

Kurt Diemberger s-a născut în Austria, în 1932, şi trăieşte în Salzburg şi Bologna. Pe lângă faptul că este primul care a escaladat Broad Peak şi Dhaulagiri, legenda vie a alpinismului a urcat şi pe Everest, Makalu, Gasherbrum 2, Broad Peak a doua oară şi K2. a făcut escalade în premieră şi a deschis trasee în munţii din lumea întreagă, cum ar fi Tirich Mir în Hindu Kush, great Zebru în Alpi,munţi din Groenlanda, de asemenea multe altele. Un pionier al filmării la mare altitudine, a fost director de film al multor documentare, iar cărţile sale au fost traduse în zeci de limbi.