Mormota

Mergi la pagina principala »

Sunteti pe :

Ghid Turistic - Muntii Ciucului

Munţii Ciucului aparţin grupei centrale a Carpaţilor Orientali, fiind situaţi în partea central-sudică a acesteia, unde se constituie într-o unitate muntoasă delimitată pe flancul vestic de aproape toată Depresiunea Ciucului. În teritoriu, se prezintă sub forma unui imens triunghi isoscel, cu baza spre depresiunea intramontană a Ciucului. În linie dreaptă (pe direcţia nord - sud) ating peste 50 km lungime, iar în lăţime înregistrează aproape 44 km, în dreptul latitudinii oraşului Miercurea-Ciuc. Suprafaţa totală â acestui ansamblu montan este de aproximativ 1 250 km2 ocupînd o parte din teritoriile administrative ale judeţelor Bacău şi Harghita.

Limita nordică porneşte din valea superioară a Oltului (confluenţa cu pîrîul Fîntîna lui Gal), trece prin înşeuarea frumos conturată din Poiana Tarcău (1 300 m altitudine), apoi pe la obîrşia pîrîului Iavardi şi se termină în valea superioară a Pîrîului cu Fagi. În lungul acestei linii de demarcaţie se face trecerea, aproape pe nesimţite, spre Munţii Hăşmaş.

Limita de vest este clar exprimată şi urmăreşte cursul Oltului superior, din aval de oraşul Bălan pînă la Sîndominic; mai la sud, culmile prelungi ale muntelui pierd treptat din altitudine, iar formaţiunile flişului se afundă sub depozitele pleistocenului superior şi holocenului inferior din bazinul Ciucului, pe o linie ce trece prin apropierea localităţilor Mihăileni, Frumoasa, Delniţa, Păuleni-Ciuc, Miercurea-Ciuc, Sîncrăieni, Ciucsîngeorgiu, Sînmartin şi Cozmeni.

În sud, prin intermediul pasului Caşin (870 m) şi al Depresiunii Caşinul Nou, se face trecerea spre Munţii Bodoc, îngustarea ariei montane sub 5 - 6 km, corelată cu o lăsare axială generală a acestor munţi ai flişului din sud, constituie criterii clare de separare a grupei centrale de cea de la curbura Carpaţilor Orientali.

În sud-est, valea superioară a Caşinului (tributar Oltului prin intermediul Rîului Negru), cît şi cea a Uzului (aval de punctul "La Ocoliş") formează limita cu Munceii Repatului şi, respectiv. Munţii Nemira.

În est, ultimele culmi şi ramificaţii ale Masivului Cărunta coboară progresiv, formaţiunile litologice ale flişului oligocen fiind prinse sub depozitele depresiunii tectono-erozive a Comăneştilor, pentru că pe rama nord-estică, Trotuşul, între Ghimeş-Făget şi Asău, să se interpună între domeniul Munţilor Ciucului şi cei ai Tarcăului.

Căi de acces:

Reţeaua rutieră este alcătuită din cîteva şosele naţionale din care se desprind numeroase drumuri judeţene, comunale şi forestiere. Astfel, pentru jumătatea vestică a regiunii accesul se face -prin drumul naţional Braşov - Miercurea-Ciuc - Gheorgheni (DN 12). El trece pe la poalele vestice ale Munţilor Ciucului, urmărind îndeaproape valea Oltului.

Pe valea Trotuşului, drumul naţional Oneşti - Miercurea-Ciuc (DN 12A) constituie una dintre cele mai importante căi de legătură dintre Moldova şi Transilvania. Şoseaua urmăreşte cursul Trotuşului pînă în localitatea Făgeţel, după care, prin pasul Ghimeş (1155 m), se îndreaptă spre Frumoasa şi, de aici, către Miercurea-Ciuc.

Legătura cu Depresiunea Caşinul Nou este asigurată prin intermediul drumului naţional Cozmeni - pasul Caşin (870 m) - Caşinu Nou - Tîrgu Secuiesc (DN 11B).

Reţeaua feroviară este orientată pe două direcţii principale.

  • Prima - calea ferată Adjud - Ciceu (linia 501) - urmăreşte valea Trotuşului pînă în localitatea Lunca de Sus, trece prin valea şi tunelul Gîrbea (1 250 m lungime) şi coboară apoi spre Ciceu. Între oraşul Comăneşti şi localitatea Mihăileni, situată pe faţada vestică a muntelui, se înşiruie mai multe staţii şi halte, cele mai importante pentru accesul în zonă fiind: Asău, Brusturoasa, Ghimeş, Lunca de Mijloc, Tarcău, Păltiniş-Ciuc, Livezi-Ciuc, Nădejdea şi Mihăileni.

  • Cea de-a doua - calea ferată Braşov - Ciceu - Deda (linia 400) - se foloseşte pentru sectorul dintre Miercurea-Ciuc şi halta Izvoru Oltului (26 km lungime). Are cîteva staţii ce pot constitui puncte de plecare în drumeţie: Ciceu, Dăneşti, Cîrţani şi Izvoru Oltului.

 

Trasee turistice marcate :

 

Marcaj

Traseu

Durata

Lungime

 

 

Poiana Tarcau - Vf Noscolat - Crucea Condra - Vf Utusoi - Vf Lacrima - Pasul Ghimesului - Pasul Uzului - Vf Oclos - Vf Capostas - Vf Gombas - Traseu de creasta

5 - 6 zile

90 km

 

 

Pasul Uzului - Vf Botsarca - Pasul Casinului - Cetatea Balvanyos  

12  ore

30 km

 

 

Valea Oltului (Deasupra Santdominicului) - Fagul Ciobanului - Vf Noscolat 

3 - 4 ore

9km

 

Miercurea Ciuc - Sumuleu Ciuc - Ciuboteni - Vf Alexandru - Vf Viscol

7 -8 ore

26 km

 

Comanesti - La podul de Piatra -  Vf Lapos - M-le Moghioros - Valea Uzului

7  ore

22 km

 

Plaiesti de Sus  Vf Repatu Mare - Magura Vinului - Statia de Apemin Perla Casinului - Iacobeni

7 ore

20 km

Trasee Turistice

1. Poiana Tarcău (1 306 m) - cota 1491 m - vîrful Noşcolat (1 553 m) - vîrful Sălămaş (1 551 m) - Crucea Condra (1 501 m) - Vîrful Buciului (1 372 m) - Muntele Dulce (1 231 m) - vîrful Lacrima (1 315 m) - Muntele Păgînilor (1 351 m) - pasul Ghimeş (1 155 m)

Marcaj: bandă roşie  Diferenţă de nivel: 400 m  Timp de parcurs: 11-12 ore Recomandări: traseu uşor accesibil în timpul verii; iarna numai pentru turiştii antrenaţi şi echipaţi corespunzător

2. Pasul Ghimeş (1 155 m) - vîrful Viscol (1 493 m) - vîrful Tomatul (1402 m) - vîrful Ghiurchc (1367 m) - vîrful Agăş (1369 m) - Vîrful lui Andrei (1 259 m) - pasul Uz (1 085 m)

Marcaj: bandă roşie Diferenţă de nivel: 410 m Timp de parcurs: 9-10 ore Recomandări: accesibil numai vara, neindicat iarna; lipsesc posibilităţile de cazare

3. Pasul Uz (1 085 m) - curmătura Botşarca - culmea Cotorca - vîrful Bobişca (1456 m) - Vîrful Repatului (1 292 m)

Marcaj: bandă roşie Diferenţă de nivel: 475 m Timp de parcurs: 7 ore Recomandări: traseu accesibil numai vara.

4.VîrfuI Repatului (1 292 m) - Vîrful Smochinei (1 190 m) - vîrful Polia (1 199 m) - continuare în Munţii Nemira

Marcaj: bandă roşie Diferenţă de nivel: 275 m Timp de parcurs: 31/2 - 4 ore Recomandări: accesibil tot timpul anului.

5. Pasul Caşin (870 m) - Vîrful Caprei (1 165 m) - Vîrful Porcului (1 106 m) - Gruiul Mare (1 192 m) - pasul Uz (1 085 m)

Marcaj: bandă albastră  Diferenţă de nivel: 390 m  Timp de parcurs: 31/2 - 4 ore  Trasee de legătură: 2, 3  Recomandări: accesibil tot timpul anului

6. Halta Tarcău - Lunca de Jos - Valea Întunecoasă - Crucea Condra (1501 m) - vîrful Trei Pietre (1472 m) - Lunca de Jos (staţia C.F.R. Lunca de Mijloc)

Marcaj: cruce roşie pînă la Crucea Condra, în rest nemarcat  Diferenţă de nivel: 700 m  Timp de parcurs: 6-7 ore  Traseu de legătură: 1  Recomandări: accesibil tot timpul anului, iarna indicat doar în grup şi pe vreme bună

7. Lunca de Jos - Valea Rece - pîrîul Iavardi - Poiana Tarcău (1 300 m) - pîrîul Fîntîna lui Gal - oraşul Bălan

Marcaj: cruce roşie între Bălan şi Poiana Tarcău; restul traseului este nemarcat Diferenţă de nivel: 500 m  Timp de parcurs: 6-7 ore Recomandări: accesibil tot timpul anului  (iarna numai pe vreme bună)

8. Sîndominic - Bălan (DJ 125) - vîrful Fagul Ciobanului (1 231 m) - Muntele Noşcolat - Crucea Condra (1501 m)

Marcaj: cruce roşie  Diferenţă de nivel: 790 m  Timp de parcurs: 5-6 ore Recomandări: accesibil tot timpul anului 


9. Lunca de Jos - Valea Capelei - Vîrful Ascuţit (1516 m) - vîrful Popoiul (1397 m) - Muntele Alb - Muntele Nilinc - Muntele Lung (1403 m) - culmea Păltiniş (1412 m) - vîrful Viscol (1 493 m)

Marcaj: nemarcat pînă pe versantul vestic al Muntelui lui Petru, bandă roşie pînă pe vîrful Viscol  Diferenţă de nivel: 700 m  Timp de parcurs: 9-10 ore Recomandări: accesibil doar în sezonul cald

10. Lunca de Sus - valea Ugra - Bot-havas (1 173 m) - Muntele Drept (1 375 m) - Muntele Nilinc

Marcaj: traseu nemarcat  Diferenţă de nivel: 480 m  Timp de parcurs: 2-21/2 ore Recomandări: accesibil tot timpul anului

11. Frumoasa - valea Frumoasa - Gozorul Mare (1229 m) - cota 1287 m - vîrful Viscol (1493 m)

Marcaj: nemarcat pînă la cota 1287 m, cruce roşie pînă la vîrful Viscol Diferenţă de nivel: 710 m Timp de parcurs: 41/2-5 ore , Recomandări: accesibil doar în sezonul cald

12. Miercurea-Ciuc - Şumuleu - dealul Potiond - Vîrful lui Alexandru (1 170 m) - Vîrful Înalt (1 247 m) - cota 1 287 m - vîrful Viscol (1 493 m)

Marcaj: cruce roşie  Diferenţă de nivel: 805 m  Timp de parcurs: 6-61/2 ore Recomandări: accesibil doar în sezonul cald

13. Ciuc-sîngeorgiu - Dealul Capelei - Vîrful Alb (1297 m)

Marcaj: punct roşu Diferenţă de nivel: 560 m Timp de parcurs: 2-21/2 ore Recomandări: accesibil doar vara.

14. Comăneşti - valea Şupanul - Podul de Piatră - Obcina Lapoşul (1 337 m) - Muntele Muieruşul (1 372 m) - Tabăra "Valea Uzului"

Marcaj: triunghi roşu Diferenţă de nivel: 970 m Timp de parcurs: 61/2-7 ore. Recomandări: accesibil doar vara

15. Halta Caraliţa - valea pîrîului Ciobănuşul - Cantonul "Tulburea" - Piciorul Lat (1224 m) - Muntele Cărunta (1517 m) - Muntele Solitar (1343 m) - Muntele Crucii (1383 m) - vîrful Burda (1 379 m) - Obcina Coşnei - vîrful Viscol (1 493 m)

Marcaj: cruce roşie (halta Caraliţa - Cantonul "Tulburea", drum forestier nemarcat) Diferenţă de nivel: 1 000- m Timp de parcurs: 12-121/2 ore . Recomandări: accesibil doar vara, în grupuri organizate

16. Tabăra "Valea Uzului" - pîrîul Şoveto - Muntele Şoveto (1 463 m) - Gura Muntelui (1 553 m) - pîrîul Raţa - Tabăra "Valea Uzului"

Marcaj: traseul este nemarcat Diferenţă de nivel: 890 m Timp de parcurs: 6-61/2 ore Recomandări: accesibil doar vara.

17. Sălătruc - lacul Poiana Uzului - cascadele Uzului - Tabăra "Valea Uzului"

Marcaj: traseul este nemarcat Diferenţă de nivel: 220 m Timp de parcurs: 3-31/2 ore Recomandări: accesibil tot timpul anului

18. Vîrful Agăş (1 369 m) - vîrful Cristur (1 378 m) - cota 1 271 m - valea Oregul - valea Uzului ("La Ocoliş") - extremitatea estică a culmii Cotorca

Marcaj: intermitent cruce albastră Diferenţă de nivel: 550 m Timp de parcurs: 5- 51/2 ore. Recomandări: accesibil doar vara

19. Tabăra "Valea Uzului" - Vîrful Roşa (1 358 m) - culmea Başca - Vîrful Repatului (1 292 m)

Marcaj: cruce roşie Diferenţă de nivel: 700 m Timp de parcurs: 5-51/2 ore . Recomandări: accesibil doar vara

20. Plăieşii de Sus - Vîrful Repatului (1 292 m) - Vîrful Smochinei (1 190 m) - Izvorul "Perla Caşinului" - Pîrîul Borvizului - Iacobeni

Marcaj: punct roşu Diferenţă de nivel: 610 m Timp de parcurs: 6 ore . Recomandări: accesibil tot timpul anului