Mormota

Mergi la pagina principala »

Sunteti pe :

Cum să-ţi alegi şi să întreţii sacul de dormit !

Nu există minuni!!... sacul de dormit în sine nu te încălzeşte, ci funcţionează în următorul mod: reţine aerul cald, formând un strat cald în jurul corpului tău. Acest aer care este încălzit de către corpul tău, formează un strat protector între tine şi mediul înconjurător.

În cele ce urmează î-ţi dăm câteva indicii, pe care e bine să le iei în considerare înainte şi după procurarea sacului de dormit.

Înainte de a cumpăra sacul tău de dormit:

Primul pas: Gândeşte-te unde şi când doreşti să-l foloseşti ?

Sacul de dormit de obicei este echipamentul care ocupă cel mai mult loc în rucsac, de accea alege-l pe cel mai puţin voluminos şi cu greutatea cea mai mică ţinând cont însă de condiţiile în care vrei să-l foloseşti.

Ia în considerare următoarele:

  • În ce locuri ai de gând să-l foloseşti (la munte, la mare sau poate la Polul Nord)?
  • În ce anotimp ai de gând să-l foloseşti?
  • În ce condiţii de temperatură şi vreme?

 

Pasul doi: Alege sacul cu zona termică potrivită!

Zonele termice de obicei sunt stabilite pentru un utilizator cu o condiţie fizică medie, care are o percepţie normală la variaţiile de temperatură. Este important de subliniat acest lucru deoarece utilizatorii sunt diferiţi, zonele termice diferind şi ele de la caz la caz. 

Comfortul maxim este asigurat de la media zonei termice spre treimea inferioară, iar temperatura minimă este temperatura de risc care este influenţată de mai mulţi factori: umezeală, vânt, ger uscat, altitudine, alimentaţie, metabolism, oboseală şi nu în ultimul rând circulaţia sanguină al utilizatorului. 

Confortul sacului indică acea temperatură, care corespunde unei utilizări normale pentru un individ cu o bună condiţie fizică, în care sacul de dormit î-ţi conferă simţul confortului. Iar temperatura minimă extremă corespunde acelei temperaturi la care sacul nu te mai protejează, deoarece competenţele sale sunt depăşite.

Dacă vrei să-ţi alegi sacul potrivit, fii atent la următoarele:

  • Încercă să evaluezi temperatura de noapte. Majoritatea excursioniştilor care preferă excursiile de vară dorm in condiţii de temperatură de -5 si +10 grade. Asta însă diferă în funcţie de climă, anotimp, şi înălţime.
  • Ia in considerare obiceiurile tale, dacă preferi să dormi în căldură sau în răcoare.
  • Nu uita că intervalele de confort de temperatură propuse de producători sunt doar informative, compară-le cu intervalele pe care ţi le consideri potrivite, pentru a-ţi alege modelul ideal.

Orice sac are nişte limite de toleranţă la temperatură, care dacă sunt depăşite, se pierde senzaţia de confort, astfel starea de odihnă şi refacere a organismului lasă de dorit. Acest aspect este valabil şi dacă dormi vara într-un sac de expediţie la + 20 de grade (şi nu poţi adormi de cald, ai senzaţie de discomfort...), dar şi în situaţia opusă când dormi iarna într-un sac de vară, care are extremul la -5 si afară sunt -20 (este evident că-ţi va fi frig şi nu numai atât...).

Câteva temperaturi minime extreme de referinţă pentru diverse categorii de saci:

  • sac de vară/-3 , -5 grade Celsius

  • sac de 3 sezoane/-10 grade

  • sac de iarnă/-15 , -25 grade

  • sac de expediţie/-30 , -45 grade

Ca sfat practic: dacă nu eşti cumva "urs polar", este recomandat să alegi un sac de dormit cu 1-2 grade în plus, iar domnişoarele cu 3-5 grade în plus faţă cu gradul de confort calculat de tine. Dacă eşti obosit sau ţi-e foame, simţul frigului este mai accentuat, iar odată ce foloseşti îndelungat sacul de dormit, capacitatea sa de termoizolare se diminuează. De asemenea este mai uşor să desfaci fermoarul sacului dacă ţi-e cald, decât să te scoli în toiul nopţii şi să mai îmbraci ceva pe tine.

 

Pasul trei: Verifică umplutura

Greutatea şi spaţiul pe care-l ocupă sacul de dormit în rucsac depinde în mare parte de umplutură.

Umplutura poate fi clasificată în două categorii:

Umplutură naturală (puf de gâscă)

  • Avantaje: este un material foarte uşor, şi eficient, cu caracteristici de conpresabilitate excelentă, sacul cu puf se încălzeşte instant.

  • Dezavantaje: dacă devine ud î-şi pierde capacitatea de termoizolare (excepţie pufurile siliconizate) şi durează până se usucă. Se toacă în timp. Nu este recomandat celor care doresc să-l folosească în anotimpuri umede. Puful de calitate este mai scump, decât umpluturile sintetice.

Umplutura sintetică

  • Avantaje: în condiţii umede este un izolator mai bun decât puful. Se usucă rapid, uşor de întreţinut, au o viaţă lungă, preţ mai mic.

  • Dezavantaje: în condiţii uscate şi temperaturi scăzute nu se pot compara cu sacii de dormit din puf.

 

Pasul patru: Alege forma!

Cât este de confortabil, cât spaţiu ocupă la împachetare, toate acestea depind de forma sacului de dormit.

Sarcofagul (mumie): Acestea sunt, sacuri de dormit înguste, astfel sunt mai uşoare şi au o capacitate de izolare mai bună. La picioare sunt înguste, iar la umeri se lărgesc şi se termină în glugă.

  • Avantaje: datorită formei înguste sunt mai eficiente şi mai uşoare.

  • Dezavantaje: pentru unii oameni este incomod datorită formei înguste.

Tip  plapumă: Acestea sunt sacuri de dormit folosite în vreme caldă. Sunt largi, astfel se pierde mult din căldura corpului, pot fi desfăcute complet având formă de plapumă, majoritatea nu au glugă.

  • Avantaje: pot fi folosite în diferite moduri şi sunt spaţioase.

  • Dezavantaje: nu izolează prea eficient, sunt grele şi ocupă spaţiu mare.

 

Pasul cinci: Verifică designul şi accesoriile sacului!

Majoritatea sacilor de dormit moderne au diferite accesorii, care au ca scop reţinerea cât mai eficientă a căldurii corpului.

  • Cusăturile: Sacurile de dormit de 3 sau 4 anotimpuri sunt cusute cu cusătură caldă, ceea ce înseamnă că materialul exterior şi interior este cusut independent, existând un spaţiu între ele.

  • Fermoarul: Când dormi (şi nu numai), picioarele sunt partea corpului, care se răcesc cel mai repede. Din aceste considerente sacurile de dormit cele mai calde fie nu au fermoar, fie au fermoar doar pe partea superioară a sacului. Un alt caz reprezintă sacurile de dormit cuplabile, în cazul acestora unul dintre sacuri are fermoarul pe partea dreaptă, iar celălalt are fermoarul pe partea stângă, astfel se pot cupla. Acesta este una dintre cele mai calde modalităţi, deşi în acest caz gulerul şi gluga sacului de dormit parţial î-şi pierd rolul.

  • Gluga: Aproximativ 50% din căldura corpului poate fi pierdută pe la cap, iar gluga are menirea să reţină această caldură. Sacurile de dormit cu temperaturi de confort sub 0 grade, obligatoriu trebuie să aibă glugă!

  • Gulerul: Acesta este un fel de inel care se găseşte în interiorul sacului cam pe la umăr, are un şnur cu care poate fi strâns, ca să înpiedice aerul cald să iasă din sac. Sacurile de dormit cu temperaturi de confort sub 0 grade obligatoriu trebuie să fie dotate cu guler!

  • Termoapărător la fermoar: Înpiedică aerul cald să iasă din sac pe la fermoar.

 

Pasul şase: Verifică lungimea

Majoritatea sacurilor de dormit se găsesc în două mărimi: "Mediu" care este recomandat până la o înălţime de  185 cm; "Lung" care este recomandat până la o înălţime de 195 cm. Se găsesc şi sacuri de dormit extra lungi, precum şi sacuri de dormit pentru oameni scunzi sau pentru copii.

 

După Cumpărare: Sfaturi pentru întreţinerea sacului de dormit!

Sacul de dormit după excursie obligatoriu trebuie  uscat, în caz că este murdar se curăţă cu o cârpă umedă. Niciodată nu se depozitează în sacul său propriu(de compresie). Sacul de dormit se depozitează agăţat, sau în lipsă de loc, se pune într-o pungă de hârtie în care sacul de dormit încape fără a fi compresat (acesta este foarte important în special pentru sacii de dormit cu puf, dar totodată şi pentru cele sintetice). În caz de depozitare necorespunzătoare sacul de dormit poate să-şi piardă din capacitatea sa de izolare termică.  

Atunci când strângi sacul de dormit ai grijă ca partea cu glugă să rămână la urmă, pentru ca aerul să poată ieşi  mai uşor, în acest fel obţinându-se o mai bună comprimare.