Mormota

Mergi la pagina principala »

Sunteti pe :

Cum să-ţi alegi echipamentul de schi de tură by Mihai Tănase

Printre diversele practici ale schiului de tură, cel numit "alpin " este forma cea mai răspândită. Există o variantă denumită "schi-alpinism" practicată de cele mai multe ori sub forma de competiţie sportivă, pentru care echipamentul prezintă caracteristici puţin diferite de cel necesar schiului de tură.

Echipamentul complet de schi de tură se compune din ghete, legături de tură, schiuri si piei.

Ghetele

Piesa esenţială o constituie ghetele, a căror caracteristică esenţială trebuie să fie confortul la urcare şi la deplasare, fie că acestea se fac pe schiuri, fie că se fac cu schiurile pe rucsac. Confortul piciorului trebuie să fie cât mai apropiat de perfecţiune, de el depinde succesul sau eşecul unei ieşiri pe munte. De-a lungul zilei şi datorită efortului, volumul piciorului variază, astfel că mărimea piciorului este ceva mai mare, cam o jumătate de număr, seara după efort. Este deci important ca alegerea ghetelor să se facă seara, tocmai din acest motiv. Pe de altă parte, este bine ca prima încercare să se facă doar cu gheata interioară, ceea ce permite o mai bună verificare a mărimii. Mărimea este considerată justă, dacă se poate introduce un deget între călcâi si gheata interioară, degetele atingând vârful acesteia. Acest mod de încercare permite de asemenea să se încerce intrarea în gheata de schi propriuzisă, situaţie extrem de des întâlnită după o noapte în cabană, refugiu sau cort. În acest ultim caz, este bine să dormi încălţat în sacul de dormit cu gheata interioară. Este posibil să pierzi puţin din confortul somnului, dar eviţi să pui picioarele în încălţări congelate.

Întreţinerea ghetelor de schi de tură nu diferă de celelalte încălţări de munte : gheata interioară trebuie scoasă după fiecare tură şi uscată corect, în nici un caz direct pe un calorifer, de preferinţă după ce a fost burduşită cu hârtie de ziar, care absoarbe excedentul de umiditate.

Legăturile de tură

Observaţie prealabilă : primul rol al unei legături de schi este să fixeze gheata pe schiu înainte de a o elibera numai în caz de necesitate absolută !

Caracteristica esenţială a acestor legături este posibilitatea de a permite ghetei o mişcare verticală în jurul unui ax de rotaţie care se află în apropierea vârfului acesteia. Această libertate de mişcare verticală permite urcuşul sau deplasarea. La coborâre, legătura se blochează pe schiu şi permite coborârea după tehnici proprii schiului alpin.

Există trei tipuri de legături : cu cadru (tip Silvretta 400), cu ax longitudinal (tip Fritschi Diamir) şi dedicate sau specifice (tip Dynafit TLT).

Legăturile din prima grupă sunt constituite dintr-un cadru (metalic la seria Silvretta 400, de exemplu, sau carbon la seria Silvretta Pure) pe care sunt fixate elementele şi mecanismele care permit menţinerea ghetei şi eliberarea lor în caz de şocuri şi torsiuni anormale. Seria 400 are un mecanism de declanşare plasat în spatele legăturii, în axul tibial. Gheata este fixată anterior graţie unui inel metalic care permite folosirea eventuală a ghetelor de căţărare cu talpa rigidă, pe cât posibil.

În grupa a doua intră legăturile cu ax longitudinal gen Fritschi sau Naxo, la care mecanismele de fixare sunt plasate tradiţional, adică faţă-spate.

Fabricantul Dynafit este cel care a inventat legăturile dedicate sau specifice. Este vorba de mecanisme de fixare extrem de uşoare care necesită folosirea unor ghete care comportă încorporate în grosimea tălpii, şi la nivelul vârfului acesteia, două dibluri metalice în care vin şi se fixează cei doi pinteni metalici ai legăturii anterioare. Legătura Dynafit are nevoie de ghete specifice ! Reciproc, legăturile din primele două grupe acceptă ghetele dotate cu dibluri Dynafit.

Ocazional, aceste legături pot fi folosite cu clăpari de schi alpin. Restricţia vine de la faptul că mersul cu ei este foarte anevoios si uzează prematur şi inutil talpa, a cărei formă şi dimensiune sunt normalizate pentru o funcţionare corectă în legăturile de pârtie.

Reglajul de duritate al legăturilor de tură, trebuie făcut în funcţie de două elemente esenţiale : forma specifică a tălpii ghetelor şi greutatea schiorului. Talpa ghetelor de tură este uşor bombată pentru a permite desfăşurarea pasului, astfel că forţa verticală creată în mecanismul anterior al legăturii este mai mare decât la echipamentele de pârtie. La fel, talpa fiind realizată din cauciuc, forţele de frecare în declanşare laterală sunt mai mari. Forţele de declanşare ale legăturilor ţin cont de greutatea schiorului, la care se adaugă greutatea echipamentului purtat. Eventualele ajustări ale legăturilor vor ţine deci cont de : forma tălpii ghetelor, greutatea totală în deplasare, nivelul tehnic al schiorului considerat.

Nici o legătură nu va declanşa eliberarea piciorului dacă nu este supusă unui şoc frontal (declanşare verticală posterioară) sau torsiune laterală (declanşare laterală anterioară).

O simplă cădere sau alunecare pe spate fără ca schiurile să lovească zăpada în mod violent nu are nici o influenţă asupra legăturilor. Ele nu vor declanşa eliberarea ghetei !

Pierderea schiurilor în condiţii delicate ( panta pronunţată, zăpada dură) din cauza unui reglaj prea suplu înseamnă moarte sigură !

Toate legăturile de tură acceptă cuţite specifice care permit traversări delicate pe zăpezi dure sau îngheţate. Sunt indispensabile în rucsac. Există de asemenea frâne adaptabile care reduc riscul de piedere a schiului după declanşarea legăturilor. Folosirea curelelor este absolut de evitat : în caz de cădere, schiurile legate de picior devin arme redutabile care pot duce la grave sau chiar fatale traumatisme craniane.

Schiurile de tură

Nu sunt fundamental diferite de cele destinate coborârilor pe pârtie pregătită sau nu. În schimb, ele răspund la nişte criterii de supleţe/rigiditate compatibile cu tipul de zăpadă şi de teren întâlnit de-a lungul turei.

Caracteristica esenţială a zăpezilor, cu ocazia unei ture pe munte, este lipsa de omogenitate în comparaţie cu cea de pe pârtiile pregătite macanic. În aceste condiţii, schiul trebuie să fie tolerant la vârf, adică suplu pentru a uşura declanşarea virajului şi pentru a se adapta rapid la tipurile de zăpezi moi schiate (pulvar, udă, firn). Călcâiul trebuie să fie suficient de rigid pentru a conduce şi a termina o curbă, şi mai ales să nu derapeze pe zăpezile îngheţate. Supleţea laterală şi în torsiune sunt semne evidente de polivalenţă.

Schiurile de tură au vârful găurit, iar călcâiul prezintă o scobitură. Aceste artificii sunt utile pentru pregătirea unei sănii de transportat un accidentat, sau pentru a le putea trage după sine în pasajele extrem de înclinate (dacă nu au putut fi puse pe rucsac) sau pentru a agăţa pieile de focă la călcâi. Au apărut pe piaţă schiuri cu sisteme specifice de prindere a pieilor de focă, ceea ce obligă cumpărarea pielor mărcii respective !

Întreţinerea schiurilor de tură este identică cu cea a celorlalte schiuri alpine.

Pieile de focă

Sunt sisteme adezive care, lipite pe talpa schiurilor, permit avansarea pe zăpadă. Dacă la origine pieile erau veritabil din focă, astăzi doar numele le-a mai rămas. Ele sunt din fibre naturale (mohair) sintetice(nylon) sau mixte (mohair-nylon).

În regula generală, pieile 100% mohair sunt cele mai alunecoase şi mai aderente dar în acelaşi timp cele mai fragile, hidrofile şi scumpe. Sunt preferatele turiştilor şi a competitorilor.

Pieile sintetice sunt mai rezistente la uzură, sunt hidrofobe, dar din cauza spintecării firului de nylon care compune pielea, alunecarea este mai anevoioasă. Acest tip este adoptat de marea majoritate a schiorilor pe munte.

Compromisul ideal alunecare-aderenţă-rezistenţă este cel al pieilor mixte, adică mohair/nylon (70/30%).

Pieile moderne sunt toate adezive şi comportă la vârf un inel de agăţare, şi, eventual un cârlig de prindere la călcâi. În acest ultim caz, la vârf, pielea este dotată cu un sistem de reglare a lungimii şi tensiunii. Două şcoli sunt în contradicţie privind sistemul de prindere al pieilor. Şcoala franceză recomandă tăierea pieilor cu 10 cm mai scurt decât lungimea schiului. Această extremitate este rotunjită pentru a evita dezlipirea pielii. Şcolala germană preconizează legarea la călcâi. Dacă acest sistem evită dezlipirea accidentală a pieilor, prezenţa cârligului provoacă frecuşuri inutile, şi mai ales formarea de gheaţă nefastă alunecării.

Pieile sunt disponibile în mai multe largimi, de la 38 la 100 de mm, adica de la schiurile de fond pâna schiurile largi actuale. Oricare ar fi dimensiunea lor, pieile trebuie sa lase aparente canturile metalice, absolut necesare stabilitatii în traversari pe zapezile înghetate. Pieile fiind taiete paralel, o adaptare la geometria schiului larg este necesara. In acest caz se aplica schiul pe folia de protectie a pielii si se traseaza conturul schiului, dupa care se decupeaza în asa fel încât canturile sa fie vizibile. O eventuala ardere a marginii pieii astfel taiate împiedica destramarea suportului pe care este lipita materia (mohair sau nylon).

Pieile suferă extrem de mult sub schiuri. O întrebuinţare îndelungată implică câteva reguli de protecţie. De exemplu, pieile sunt făcute pentru urcare, nicidecum pentru coborâre. Punctual si ocazional, trecerea unui vâlcel de exemplu, nu obligă dezlipirea lor de pe tălpi, în acest caz coborârea poate fi tolerată. Aici nu este vorba numai de uzură ci şi de eventuala pierdere de echilibru, mai ales că legăturile nu sunt blocate în poziţie de coborâre. Prudenţă deci ! Nu aluneca inutil pe pietre, crengi sau frunze. Dacă nu poţi face altfel, păşeşte domol ! 

Cum se lipesc pieile pe schiu : Aplicarea lor depinde de modul de fixare. Dacă pieile nu au cârlig la călcâi, agăţi inelul pe vârf si dezlipeşti primul sfert de piele, după care treci mâna peste ea pentru a-i da aderenţă. Apoi dezlipeşti celălalt sfert şi-l aplici peste talpa schiului. Câteva frecări intense cu palma permit o uşoară încălzire a lipiciului, deci o mai bună aderenţă a pieii pe talpă.

Plierea lor este mai uşoară dacă le împarţi în trei, adică sfertul fiecărei extremităţi vine şi se lipeşte peste jumătatea rămasă.Acest mod de pliere îşi arată toate avantajele când eşti nevoit să le pui pe schiu în plin viscol.

Conservarea pieilor folosite sau nu, se face în săculeţul în care au fost vândute. Pieile nu se pun umede la păstrare, usucă-le în prealabil !