Sfaturi şi idei pentru un weekend relaxant la camping

Sfaturi şi idei pentru un weekend relaxant la camping

Deşi vara s-a sfârşit, avem noroc că toamna debutează cu timp frumos, aşa că, pentru câteva weekenduri, se mai poate ieşi fără probleme în aer liber pentru o relaxare binemeritată şi o pauză de la rutina zilnică. Există multe locuri potrivite pentru camping, însă alegerea celui mai potrivit poate părea dificilă. Mai jos, vă oferim câteva sfaturi pentru a putea avea parte de un weekend relaxant la camping:

Unde mergem?

Pentru camping, este recomandată evitarea zonelor mult prea depărtate de regiunea în care locuim, fiindcă dacă alegem să ne aventurăm în locaţii prea distante, vom petrece mai mult timp călătorind şi mai puţin timp relaxându-ne. Fiind vorba doar de un weekend, este indicat să nu ne aventurăm mai departe de 100-150 de km de casă, ceea ce înseamnă 2-3 ore de condus cu maşina şi, evident, puţin mai mult dacă alegem călătoria cu trenul.

Ce trebuie să luăm cu noi?

Este foarte important să ştim ce avem nevoie să luăm cu noi într-o scurtă excursie de weekend. De regulă, când mergem cu maşina, lucrurile nu vor fi deloc problematice şi putem lua cam orice avem nevoie. Însă, când alegem mersul pe jos sau cu bicicleta, echipamentul pe care îl transportăm trebuie ales cu cea mai mare grijă.

În primul rând trebuie să alegem un cort cu care suntem deja familiarizaţi, potrivit pentru campare. Din păcate, foarte multe persoane care îşi doresc să facă ieşiri în natură şi să stea cu cortul îşi achiziţionează un cort pe care nu îl vor monta decât în cadrul primei lor experienţe de camping. Acest lucru nu este indicat, pentru a evita surprizele, ideal fiind să montăm cortul de probă înainte de ieşire pentru a ne familiariza cu el şi pentru a elimina posibilele frustrări la montarea acestuia. De asemenea, nu trebuie să uităm de izopren şi de sacul de dormit potrivit pentru sfârşitul de vară/începutul de toamnă când serile sunt mai răcoroase.

Este indicat să ducem cu noi cât mai multă apă, fiindcă vom avea nevoie de aceasta şi pentru spălat şi pentru curăţarea vaselor; apa potabilă ar trebui păstrată separat. În cazul în care în locul pe care l-am ales pentru campare există o sursă de apă, este recomandată utilizarea unui filtru, în vederea evitării oricăror pericole pentru sănătate.

Este necesară alcătuirea unei liste de alimente, ţinând cont de faptul că vom sta cel puţin 2 zile, aşadar trebuie să fim pregătiţi cu mâncare suficientă.

Având în vedere că multe locuri pentru camping nu au bănci sau mese de picnic, ne vom crea singuri „ambianţa” necesară utilizând, eventual, scaune rabatabile pentru a sta confortabil şi relaxaţi.

Un lucru esenţial care nu ar trebui ignorat sau uitat este trusa de prim ajutor, fiindcă, indiferent unde mergem, în orice fel de călătorie, nu ştim niciodată ce pericole sau accidente putem întâmpina, motiv pentre care trusa este mai mult decât utilă.

O sursă de lumină pentru perioada nopţii este foarte importantă, de asemenea, vom avea nevoie de arzător cu propan, oale, pahare şi restul lucrurilor necesare pentru prepararea mâncării.

Cunoaşterea destinaţiei în care urmează să mergem pentru un weekend de camping este foarte importantă, fiind de-a dreptul elementul-cheie pentru o experienţă cât mai frumoasă. Este important ca, înainte să alegem destinaţia, să ne documentăm îndeajuns care sunt traseele potrivite nivelului nostru de experienţă. Înainte de a pleca la drum este esenţial să verificăm care va fi starea vremii, pentru a vedea exact de ce tip de haine şi echipament vom avea nevoie.

Când luăm în considerare toate lucurile importante necesare pentru o astfel de mini excursie, ne vom putea bucura din plin de experienţa în aer liber care ne va reenergiza pentru o nouă săptămână încărcată.

Suport clienti Luni-Vineri 9:00-15:00

0264436343 0786224241 contact@mormota.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!