În drumeţiile montane, putem ajunge, uneori, în diverse situaţii neprevăzute sau periculoase, motiv pentru care este indicat un minim de cunoştinţe de semnalizare montană. Iată câteva elemente necesare în acest sens:

Echipamentul necesar pentru semnalizarea în caz de pericol iminent

Înaintea începerii unei incursiuni în munţi, este necesară cunoaşterea câtorva lucruri despre posibilele riscuri la care ne putem expune noi sau grupul din care facem parte.

La orice drumeţie montană, este indicat să deţinem asupra noastră o lanternă, un fluier, diverse sisteme pentru măsurarea timpului (telefon, cronometru sau ceas) şi un echipament cât se poate de colorat. Într-o situaţie de urgenţă, se recomandă, în primul rând, apelarea  O- SALVAMONT / 0725826668 sau a numărului 112 după care se vor urma diverse proceduri pentru a putea fi reperaţi de urgenţă de către salvatorii montani.

Semnalizarea

Semnalizarea luminoasă constă în 6 aprinderi la fiecare minut (câte un impuls luminos la fiecare 10 secunde), după care 1 minut se va face pauză. Răspunsul la acest tip de semnalizare implică 3 aprinderi pe minut, adică câte o aprindere la fiecare 20 de secunde, după care urmează o pauză de 1 minut. O astfel de semnalizare poate fi efectuată, fie cu lanterna, fie cu o oglindă sau cu o folie de supravieţuire prin intermediul reflectării luminii.

Semnalizarea acustică va urma exact aceleaşi proceduri descrise mai sus, în cazul semnalelor luminoase, însă, se vor utiliza alte instrumente precum fluierul, lovituri de obiecte care produc un sunet puternic sau se poate folosi chiar fluieratul din buze.

Semnalizarea vizuală se efectuează prin fluturarea unor accesori care sunt colorate strident, accesorii care trebuie să facă parte din dotarea fiecărui excursionist. Locul din care se face o astfel de semnalizare trebuie să fie cât mai vizibil. Astfel de semnale optice se efectuează pe timpul zilei, iar obiectul colorat se agită de la stânga la dreapta şi invers, pe traiectoria unui semicerc.

Semnalele sol-aer pot fi efectuate unui pilot de elicopter sau de avion, iar cererea de ajutor se face aşezându-ne în picioare cu braţele ridicate în formă de V. Ridicarea unei singure mâini simbolizează faptul că nu avem nevoie de ajutor. În cazul semnalelor sol-aer, se mai poate utiliza, pe timpul zilei, un batic roşu de 1/1 m cu cerc alb de 15 cm înălţime şi cu 60 cm diametru interior, iar, pe timpul nopţii, semnalizarea se face cu ajutorul unor rachete roşii.

În cazul în care ne aflăm în apropierea unui refugiu, a unui canton silvic sau a unei case de vânătoare, astfel de locaţii au o bucată de material roşie care va trebui înălţată asemeni unui steag pentru a putea fi vizibilă de la distanţe mai mari.

Este important de reţinut şi faptul că, dacă ne aflăm pe munte şi vedem orice astfel de semnalizări, să nu le ignorăm şi să respectăm procedurile de răspundere, după care să anunţăm cât mai rapid cu putinţă orice cabană, staţie meteo sau serviciu de salvamont din zonă care ar putea transmite apoi semnalizarea  mai departe pentru o urgentare a căutărilor.

Etica montană

Etica la munte reprezintă anumite principii legate de etica celor care doresc să practice diverse sporturi montane. Aceste principii sunt reunite într-un adevărat Cod al Montaniardului şi trebuie să devină o reală lege pentru participanţii la astfel de acţiuni, indiferent de locul în care se desfăşoară ele sau de durata acestora. Iată cele mai esenţiale care au fost decantate din experienţele montaniarzilor şi a iubitorilor de natură:

• Absolut toţi membrii unui grup se vor supune celui mai experimentat membru al grupului (montaniard cu o experienţă vastă, conducător de excursii sau ghid).
• Conducătorul grupului va fi responsabil de integritatea grupului, de comportamentul în munţi, de respectarea regulilor privind drumeţiile. Nimeni nu are voie să părăsească grupul pe parcursul unui traseu din motive precum certuri, subaprecieri etc.
• Grupul nu are voie să alunge nici un menbru, indiferent de motiv, de asemenea, nu îl poate lăsa să o ia înainte sau să rămână în urmă.
• Membrul grupului care înaintează mai încet trebuie să fie aşteptat de toţi ceilalţi membri, cel care nu îşi mai poate căra rucsacul trebuie să fie ajutat, cei care deţin apă, mâncare sau haine trebuie să împartă cu cei care nu au. Când un membru al grupului este speriat, trebuie să fie încurajat, cel care se află în pericol trebuie ajutat cu calm, inteligenţă şi luciditate.

Siguranţa pe munte reprezintă prioritatea numărul 1 a oricărui excursionist. Vă dorim drumeţii cât mai sigure şi însorite !